O marcă reprezintă un semn distinctiv al afacerii tale și, alături de celelalte active, formează identitatea afacerii tale, felul în care îți promovezi serviciile/produsele.
Așa cum titlul de proprietate îți atestă dreptul asupra unui imobil, certificatul de marcă îți atestă dreptul de proprietate asupra brandului.
Fără a o înregistra ca marcă, denumirea ta poate fi folosită de altcineva, iar mijloacele de apărare legale sunt puține în acest caz.
Ce poate constitui o marcă, conform legii?
Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele, cu condiţia ca aceste semne să fie capabile:
a) să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi;
b) să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităţilor competente şi publicului să stabilească cu claritate şi precizie obiectul protecţiei conferite titularului lor.
(extras din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice)
Cum sunt protejat legal dacă înregistrez marca?
Drepturile asupra mărcilor și indicațiilor geografice sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României.
Conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice:
„Dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM”.
Ce este de înțeles din punct de vedere legal prin interpretarea acestui articol:
- Cu câteva excepții rare, nu ai niciun drept real asupra unei denumiri dacă nu este înregistrată.
- Doar înregistrarea la OSIM, precum și la alte organisme oficiale de mărci europene sau internaționale, îți conferă dreptul absolut asupra denumirii ca marcă.
- Înregistrarea denumirii la Registrul Comerțului protejează doar denumirea firmei tale ca entitate juridică, și nu ca marcă.
- Achiziționarea numelui de domeniu îți conferă doar un drept de folosință a denumirii, dar nu îți conferă un drept de proprietate exclusiv asupra sa.
De asemenea, un alt articol din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice precizează faptul că:
„Dreptul la marcă aparține solicitantului care a depus primul, în condițiile legii, cererea de înregistrare a mărcii”.
Din interpretarea acestui articol, reies următoarele:
- Marca nu se înregistrează automat prin folosință, iar responsabilitatea îndeplinirii diligențelor pentru protejarea identității afacerii revine fiecărei persoane în parte.
- Dreptul exclusiv asupra unei mărci revine persoanei care a depus prima cererea de înregistrare la unul din organismele oficiale, nu celei care a folosit marca prima oară în practică.
- Legea încurajează persoanele care își doresc protecție legală să fie proactive și să înceapă cât mai repede procedura de înregistrare a mărcii.
Care sunt drepturile conferite de marcă?
Art. 39 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice stabilește clar dreptul oferit de marcă:
„Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.”
Prin „drept exclusiv”, se înțelege faptul că numai titularul mărcii înregistrate are voie să utilizeze acea denumire în activitatea comercială pentru produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată.
Astfel, conform legii, titularul:
- poate folosi marca în mod liber;
- poate interzice altora să o folosească fără acordul său;
- poate licenția dreptul de utilizare altor persoane;
- poate transfera drepturile asupra mărcii (cesiona), ca orice alt activ.
Tot articolul 39 din lege statuează faptul că titularul mărcii are dreptul să interzică unui terț săvârșirea, fără consimțământul său, a următoarelor acte comerciale:
„a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestor produse;
b) oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;
c) importul sau exportul de produse sub acest semn;
d) utilizarea semnului pe documente comerciale sau pentru publicitate;
e) utilizarea semnului ca denumire comercială ori ca parte a unei denumiri comerciale;
f) utilizarea semnului în publicitatea comparativă într-un mod care contravine Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, republicată.”
În concluzie, legislația română, cât și cea europeană, prevede pentru titularul de marcă toate drepturile asupra denumirii sale și pune la dispoziție căile de apărare necesare pentru cazurile în care drepturile sale în legătură cu marca sunt încălcate – însă numai sub condiția înregistrării denumirii pe cale legală, la organismele oficiale de mărci.